Scaderea CAS – fundament economic sau pomana electorala?

– Proiectia bugetara a anului 2016 , aprobata tot de domnii senatori, nu includea o astfel de masura pentru acest an;

– Se pare ca solutia de a darama acest Guvern este prin a-l “sufoca” cu masuri mai mult sau mai putin populiste, adancindu-i un deficit si asa greu de tinut in frau. Faptul ca executivul a dat un aviz negativ nu sensibilizeaza deloc parlamentul.

 

– Proiectul vine dupa o serie de alte masuri care te duc cu gandul doar la pomeni electorale: legea privind indemnizatia mamelor, cresterea salariului minim plus cele legate de indexarea pensiilor in 2016 si recenta reglementare a  salarizarii personalului din domeniu public pun o presiune enorma in sarcina Guvernului; As aminti si suplimentarea programului “Prima Casa” cu consecinte indirecte, chiar si legea “darii in plata”

 

– La toate acestea se adauga scaderea TVA pana la 9%  pentru multe produse , respectiv 20% pentru restul, a impozitului pe dividende, micsorarea pana la 1% a cotei de impunere asupra veniturilor microintreprinderilor etc.

Intrebarea la care nici parlamentarii nu au inca un raspuns este: ne permitem in continuare scaderi de cote fiscale? Avem un aparat eficient care sa gestioneze un deficit fragil si la prima vedere nesustenabil?

Ca un adept al liberalismului si a prosperitatii individului as fi inclinat sa sustin din prima linie astfel de masuri, care lasa in mana companiilor cash-ul investitional. Stiind insa ca traim intr-un stat eminamente socialist, mai de voie sau chiar de nevoie, dat fiind psihoza oamenilor de rand invatati “sa li se dea” nu “sa produca”, in care povara cheltuielilor publice se indreapta exclusiv catre cheltuieli sociale si salariale care sustin fragil un aparat incarcat excesiv, in detrimentul investitiilor si politicilor cu viziune pe termen lung, tind sa cred ca aceasta “generozitate” fiscala va colapsa intr-o perioada multa mai scurta decat ne asteptam. 

Si nu trebuie sa fim niste doctori in economie pentru a vedea ca :

– Schema Ponzi pentru plata pensiilor va mai rezista doar din imprumuturi externe, adancindu-se prapastia dintre numarul celor care contribuie la sistem si pensionarii beneficiari.

In acest moment raportul persoane angajate / pensionari este de aproximativ 1 : 1, circa 5.250.000 de pensionari si cam tot atati angajati, ceea ce inseamna sa ca fiecare pensionar este sustinut de catre un platitor de taxe.  Nu este rau la prima vedere numai ca, in sume brute, suma medie platita lunar de catre companie si angajat este mai mica decat pensia incasata efectiv. Ceea ce ar necesita un raport >1 a persoanelor angajate. Dar, in conditiile in care evolutia demografica este negativa, in conditiile in care speranta de viata creste si ea (de la 69 la 74 ani in numai 25 ani)   nici macar nu ma pot gandi ca peste alti  25 ani  voi beneficia si eu de sistemul la care in acest moment lunar cotizez.

O alta “capcana” a acestui raport 1:1 este cea a contributorilor care lucreaza in sistemul public. “Angajatorul” – statul Roman – plateste aceste contributii din buzunarul propriu in …buzunarul propriu. Practic reprezinta o compensare de venituri cu cheltuieli bugetare, colectarea reala ramanand in final tot in sarcina operatorilor privati.

Stiti cati oameni lucreaza in acest moment in Administratia Publica Centrala si in Administratia Publica Locala? Aproape 1,2 milioane! Peste 20% din populatia angajata a Romaniei! Cred ca suntem cea mai birocratizata tara din Europa, poate Franta sa faca un exces de zel.

 

– Structura pe varste a populatiei cuprinde peste 13 milioane de persoane pe tronsonul 16 – 65 ani. Asa cum spuneam, cca 5,5 milioane de angajati in sistemul public sau privat. Mai raman 7,5 milioane. 600.000 sunt inca elevi si studenti, 400.000 sunt someri inregistrati, 1,5 milioane plecati in strainatate …. Cati mai raman? Foarte multi, peste 5 milioane…

Si iata cum avem un rest de  5.000.000 de persoane adulte care intr-un fel sau altul beneficiaza de asistenta sociala sub oricare dintre forme! Sustinuta tot de stat, din bugetul public.

 

– Orice reducere a taxarii directe sau indirecte ar trebui privita in stransa corelatie cu eficientizarea cheltuielii banului public. Dar despre ce discutam aici? Salariile cresc doar pentru bugetari, pensiile speciale sunt la ordinea zilei, contractele semnate la preturi umflate de zeci de ori apar pe prima pagina a ziarelor… Suntem campioni la risipa, ne permitem sa fim si generosi?

 

– Desi influenta atragerii fondurilor europene in PIB -ul nationale este mica ( cca 1% !) orice ban este binevenit. Problema este ca pentru anul 2016 orizonturile sunt mai mult decat intunecate, practic nimeni nu doreste sa de drumul la finantari inainte de alegeri.

***