Nunta

Mirese. Black tie. Domnișoare de onoare. Cavaleri rătăciți, bunici adormiți, fat food, soft drinks, hard feelings… Tocuri pierdute pe sub faldurile fețelor de masă. Țigări palmate pe scara de incendiu, telefoane deschise obsedant pe rețelele de socializare. Bârfe mici. Orgolii mari. Întrebări (in)discrete…
Suntem în plin sezon. Prieteni buni, rude îndepărtate, obligații de familie, colegi sau vecini de cartier. Toți suntem datori cu o nunta, nu-i așa? 🙂

Să tot fie zece ani de atunci. “Avem o obligație, fata vânzătoarei de la magazinul din sat se mărită în București, vă duceți voi!” decretează ai mei prin telefon, fără posibilitate de refuz. “Au fost și la tine la nuntă” reprezintă argumentul suprem, datoriile astea se moștenesc din generații, sunt sigur că încă mă bântuie fantoma unei mirese nebifate de bunicu’ acum o suta de ani…

Sâmbătă seară, pregătiți solemn să onorăm fericitul eveniment. Din zece telefoane aflăm și locația, la capătul lumii, în Militari, complex Turbomecanica or something. Ajungem cu o mică întârziere, parcarea e plină ochi. Zeci de mașini cu număr de Buzău, chiar și câteva autocare. “S-a mutat toată Valea Bâscii la nunta” îmi zic, au venit toți cei care “cumpără pe caiet” 😀
Ne strecurăm printre mașini, trag cu sete din țigară sa-mi fac curaj și mă apropii de intrarea principală…
Salonul de nunta? întreb un chelner  fără chef ca și mine.
Care din ele, că sunt cinci! îmi răspunde surprinzător de amabil …
Uh, păi ăla cu mireasa din Buzău, e fata lu’  tanti vânzătoarea, trebuie s-o știi! încerc o glumă cu noroc;
E salonul mare, dreapta și urcați scările, ușa din față!

Problem solved, îmi iau avânt și urc hotărât. Intru discret, căutând din priviri o figură cunoscută. Un salon uriaș, plin până la refuz, sute de invitați nădușiți, se adunaseră vreo doua sate întregi. În centru trona formația, e Sebi și trupa lui! , un prieten din copilărie care ne încânta la toate chefurile cu vocea și chitara. Mă observă, oprește muzica și mă introduce zgomotos la microfon: Bine ai venit, Horațiu! și alte bla bla -uri, toată lumea se uită la noi, mă simțeam deja penibil. Mă duc să-l salut, ne îmbrățișăm cu drag, caut din priviri mirele și mireasa să vedem pe unde ne așezăm, poate scăpăm cât mai repede de toate uităturile insistente.
Vin domnișoarele de onoare, ne prindem “semnele de nuntă” în piept, apar și tinerii însurăței, uitându-se puțin dubios la noi și cautând scaune libere…inexistente. Ne prezentăm “din partea mamei miresei”, îi pupăm , “Casă de piatra, să fiți fericiți!” , așteptăm înfrigurați un scaun și o masă salvatoare…
Mireasa prinde curaj, mai încearcă încă o dată să găsească un loc liber, se întoarce resemnată și mă întreabă tremurat:
Din partea cui spuneați că sunteți?
Din partea mamei miresei…aaaa… Otilia! îmi aduc aminte într-un final
Mireasa se oprește din căutat și începe să plângă: Pe mama mea nu o cheamă Otilia! Ea este, Adriana, o cunoașteți???

Greșisem nunta! Care erau șansele ca două nunți cu mirese din aceeași zonă a Buzăului să fie în aceeași seară de septembrie, în aceeași locație din cartierul Militari? 

Și ca toată povestea să aibă un sfârșit, am nimerit într-un final la nunta …care trebuie:

• 40 de persoane pitite într-un mic salon;
• formația tocmită nu se mai prezentase, fusese adusă în grabă o guristă de 70 de ani, care cânta fals încălțată cu niște ..șosete de lână. Și care m-a apostrofat la un moment dat cu o palmă peste ceafă deoarece aveam nesimțirea să mă joc solitaire pe telefon în loc să .,.dansez 😀
• am stat toată seara cu semnele în piept de la prima nuntă
• tortul  și prăjiturile “făcute în casă”  nu au mai fost servite deoarece nu aveau aviz sanitar;
• mireasa dispăruse înainte de a ajunge noi, nu s-a mai întors, n-am cunoscut-o, cred ca a fost furată pentru …eternitate
• la plecare m-am întors puțin la prima nunta. Voiam sa mai văd încă odată privirea speriată a fetei cu mama pe care n-o chema …Otilia.