In zilele noastre:
-“Nu-l ia dom’le, tu nu intelegi?”
-“Nu inteleg doamna si nici nu mai intereseaza, mi-ati luat plicurile si banii, dati-mi factura” – rezum eu pentru a 10-a oara, dupa o ora chinuita de asteptare intr-o salita sufocanta la ghiseul n-shpe al Postei Romane. “Ce poate fi atat de greu? Modificati datele corect, dati un print si ne luam la revedere” incerc sa argumentez resemnat.
-“Dar nu ma lasaaaa!” racneste coama de par rosiatic al duduiei cu ochii dati peste cap ce-mi provoaca o spaima in ceea ce priveste sanatatea mentala a interlocutoarei. “E de la sistem tovarase, nu putem umbla in el asa cum vrem noi”
Ma face sa ma simt vinovat. Sistemul, pentru a cata oara, ma invinge fara drept de apel. Sistemul care ne conduce soarta de zeci, poate sute de ani, SISTEMUL care ne otraveste sufletele ori de cate ori ne lovim de el public: la posta, la politie, la pasapoarte, la vama, la administratia financiara, la primarie, la cimitir… (am omis deliberat “sistemul” medical, cu ala nu te joci).
In urma cu 60 de minute si ceva:
Trecand grabit pe langa un oficiu postal in drum catre o intalnire amicala, imi amintesc de cele 2 plicuri pe care urgent ar trebui sa le expediez unui destinatar nerabdator. Hai sa folosim posta imi zic, e aici, langa mine, as scuti orele pana vine curierul la office. Cred ca genul acesta de decizii gresite nu le iau decat atunci cand caldura ce topeste amiaza imi sterge juramintele facute de a nu mai calca ever intr-un astfel de loc plin de umilinte. Sunt convins ca atunci cand voi apelea vreodata la un psiholog voi incepe cu traumele suferite de-o viata in raport cu Posta Romana.
Atmosfera neventilata dinauntru precum si linistea apasatoare imi confirma ca voi face o eroare, dar cele doar trei persoane asezate la singurul ghiseu disponibil imi dau sperante de rezolvare rapida. Completez cuminte formularele, ma asez rabdator in asteptare.
60 minute. Un ceas intreg am rasfoit toata presa zilei pe Galaxy Note, am dat click pe cele mai senzationale stiri bomba rasuflate, am intors Facebook-ul pe toate partile, am revazut intreaga galerie de fotografii personale, doar pentru ca cei doi octogenari din fata sa-si primeasca mandatele trimise de rude indepartate si doar pentru ca o doamna sa-si plateasca nu stiu ce taxe pentru schimbarea cartii de identitate. In spatele meu se formase un grup compact suplimentar, iar mirosul de naduf sordid plutea implacabil amintindu-mi ca suntem pe ultimul loc in Europa la consumul de sapun si deodorant. Asez sfarsit corespondenta pe biroul din PAL ieftin si contemplez lentoarea duduiei functionar precum proiectia unui film cu cadre lungi si date cu incetinitorul: o foaie din stanga, o stampila din dreapta, o alta dintr-un sertar ascuns, un timbru sec, o semnatura chinuita, un registru stufos completat cu grija unui neurochirurg, o alta foaie, un alt registru. Si apoi, Dumnezeul epocii tehnologice: calculatorul.
-“Doriti factura <pe firma>?” ma intreaba poate poate…
-“Daca nu dureaza muuuult…” incerc eu o aluzie subtila ca un elefant in biblioteca plina de portelan chinezesc a matusei mele. Un oftat prelung se aude in spatele meu, semn ca cei din urma cunosteau perfect labirinturile facturii intr-un oficiu postal.
-“Spuneti-mi datele, codul fiscal”
-“ROxyz” …si vad cum fata i se lumineaza fericita. Societatea exista in baza de date, deci scuteam impreuna alte 15 minute chinuitoare in care era obligata sa tasteze litera cu litera (aici inchipuiti-va voi ca dati dictare unui copil de clasa I). O printeaza triumfator si-mi intinde un pix legat cu sfoara ( element de baza al orcarui postas respectabil):
-“Semnati aici si aici”
Incerc un sentiment de usurare, simt ca pot scapa urgent din aceasta celula chinuitoare, dar …:
-“Imi pare rau, nu e bine. Nu aveti actualizate datele societatii:acum are are alt nume si alta adresa de sediu. Trebuie sa mi-o refaceti”. Sunt fericit ca voi avea un moment de glorie: stiu ca i-am stricat intreaga zi insipida, stiu ca vagile ei cunostinte tehnice nu-i vor fi de folos, stiu ca voi razbuna ora chinuitoare de asteptare.
Si ajungem iar in zilele noastre 🙂
Datele au fost inlocuite dupa 5 telefoane de suport, in prezenta sefului la fel de diletant ca si subordonatii sai, dupa strigatele de revolta a celor care asteptau dupa mine.
Sitemul a fost infrant, iar eu ma indepartez tot mai mult de o ipotetica pensie.
***
In timpul grevei spontane de saptamana trecuta, un angajat inalt ca bradul se plangea ca firmele de curierat au ingropat sistemul postal public si ca nu este de acord cu plata salariului pe norma de munca partiala. Dadea si un exemplu sugestiv: Casa de Pensii a incheiat contract cu o firma privata care are un singur angajat/pensionar ce acopera de unul singur cate un sector intreg. I-a explicat cineva ca asta inseamna eficienta? I-a amintit cineva ca atunci cand s-a angajat la Posta Romana s-a bazat pe principiul mostenit de a-si rotunji veniturile din ciubucurile adunate atunci cand “imparte” pensia sau alocatia copiilor? I-a reprosat cineva ca primeste un salariu intreg pentru doar 4-5 ore lucrate zilnic? Ati vazut un postas in cartier dupa ora 14?
Nu e vina lui, a aplicat doar ceea ce a vazut ca se intampla curent in orice companie de stat romaneasca: furt generalizat de la ultimul slujbas la director general. Furt obscen pentru care platim noi, restul. Pentru ca asa e sistemul.
